Încă 25.000 de vouchere pentru biciclete vor primi cei care s-au înscris în programul Biciclişti în Bucureşti. Asta s-a decis în şedinţa de consiliu, chiar dacă mai multe vouchere au ajuns la vânzare pe internet

DISTRIBUIȚI

Încă 25.000 de vouchere pentru biciclete vor primi cei care s-au înscris în programul Biciclişti în Bucureşti. Asta s-a decis în şedinţa de consiliu, chiar dacă mai multe vouchere au ajuns la vânzare pe internet. Mai mulţi consilieri nu au fost de acord pentrui că, spun ei,  Capitala nu are piste de biciclete, iar de aceşti bani s-ar fi putut construi şcoli ori grădiniţe. Primarul general nu s-a lăsat influenţat şi susţine răspicat că nu renunţă la proiectul pe care l-a catalogat … extraordinar.

Imediat ce au fost livrate primele 5000 de vouchere, oamenii s-au şi grăbit să le vândă pe internet. Astfel, pe diferite site-uri de tranzacţii au mai multe anunţuri în care bucureştenii vindeau  voucherele în valoare de 500 lei mai ieftin cu 100-200 lei.

Însă, cum regulamentul spune că voucherele sunt nominale, site-ul a blocat toate anunţurile de acest gen.

Chiar şi aşa, primăriţa Bucureştiului a considerat necesară suplimentarea numărului de vouchere oferite cu 25.000. Astfel, toţi cei care s-au înscris în programul Biciclişti în Bucureşti îşi vor primi mult râvnitul voucher. Proiectul de hotărâre a fost aprobat în ultima şedinţă de consiliu, chiar dacă mai mulţi consilieri din opoziţie nu au fost de acord cu acestă decizie.

Dacă oferă biciclete, să ofere şi piste pe care să poată fi folosite, spun bucureştenii care se plâng că în Capitală e foarte greu să fii biciclist.

Reprezentanţii primăriei au menţionat că programul Biciclişti în Bucureşti va fi reluat şi în anul 2018.