În loc să îi sprijine, statul mai mult le împovărează viaţa românilor cu dizabilităţi intelectuale. Indemnizaţiile primite sunt prea mici pentru asigurarea unui trai decent, iar găsirea unui loc de muncă reprezintă o adevărată problemă în ţara noastră. Aşa se face că, cei cu deficienţe intelectuale ajung să fie dependenţi de familie

DISTRIBUIȚI

În loc să îi sprijine, statul mai mult le împovărează viaţa românilor cu dizabilităţi intelectuale. Indemnizaţiile primite sunt prea mici pentru asigurarea unui trai decent, iar găsirea unui loc de muncă reprezintă o adevărată problemă în ţara noastră. Aşa se face că, cei cu deficienţe intelectuale ajung să fie dependenţi de familie şi puţini au şansa să se dezvolte profesional. Doar 4 la sută dintre persoanele cu aceste dizabilităţi au un loc de muncă. Cifră care pune România pe ultimul loc în Europa în această privinţă.

Liuba este mama unei tinere diagnosticată cu autism. Ştie cel mai bine cât de complicată este viaţa unei persoane cu această afecţiune, dacă nu este sprijinită. Integrarea socială reprezintă o adevărată problemă atât în copilărie, cât şi la maturitate, atunci când vine vorba despre găsirea unui loc de muncă. Totul porneşte de la o serie de prejudecăţi.

Fără şansa de a se angaja şi a duce o viaţă de adult normală, tinerii cu deficienţe intelectuale se văd nevoiţi să rămână acasă cu familia, trăind doar din indemnizaţia pentru handicap.

Din păcate acest lucru nu se întâmplă în România. În plus, ONG-urile atrag atenţia că şi dreptul la educaţie este încălcat în cazul persoanelor cu dizabilităţi.

Din cauza faptului că sunt marginalizaţi, mulţi tinerii cu handicap renunţă la studii.

Dacă statul ar trebui să fie primul care sare în ajutor acestor persoane, lucrurile stau exact pe dos. Potrivit unor date, o serie de instituţii guvernamentale, cum ar fi Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale sau Ministerul Muncii, nu au angajat nicio persoană cu dizabilităţi. România are angajate cele mai puţine persoane cu dizabilităţi din Europa.