Gerul năprasnic care s-a abătut peste România a făcut noi victime. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore

DISTRIBUIȚI

Gerul năprasnic care s-a abătut peste România a făcut noi victime. Şapte oameni şi-au pierdut viaţa în ultimele 24 de ore. Cei mai mulţi şi-au dat ultima răsuflare în propriile gospodării, după ce au căzut în zăpadă şi nu s-au mai ridicat. Trebuie să vă pregătiţi însă pentru ce este mai rău. Meteorologii anunţă un nou cod portocaliu de ninsori şi temperaturi cu mult sub limita îngheţului.

A fost gea mai geroasă noapte a acestei ierni, iar minimele au ajuns chiar şi la – 32 de grade Celsius. Doar noaptea trecută, şase persoane au căzut victime valului de vreme extremă. În Argeş, la Lunca Corbului, o bătrână de 86 de ani a fost găsită îngheţată în această dimineaţă de vecini.

Cel mai probabil, femeia a ieşit în curte, a căzut şi nu s-a mai putut ridica. Tot noaptea trecută, în Comuna Cucu, o altă femeie de 83 de ani a fost găsită moartă în propria curte. Bătrâna avea hainele arse şi se pare că ar fi fugit în grădină, unde a căzut şi nu s-a mai putut ridica.

Şi o bătrânâ de 73 de ani din Vrancea şi-a găsit sfârşitul noaptea trecută. Femeia a fost adusă ieri seară, cu ambulanţa, la Spitalul Judeţean din Focsani, în stare de hipotermie severă. A murit însă la scurt timp de la internare. Tot ieri seară, un bărbat de 55 de ani din Panciu a fost internat la Spitalul Judeţean din Focşani, cu hipotermie severă.

În Bârlad, un fost cadru militar a fost găsit îngheţat, în curtea mamei sale. Impresionant este faptul că trupul neînsufleţit al bărbatului a fost păzit întreaga noapte de câinele său. Animalul nu s-a clintit de lângă bărbat nici în momentul în care poliţiştii au făcut cercetarea la faţa locului.

Bărbatul de 62 de ani era în vizită la mama lui şi spun localnicii, aseară a petrecut câteva ore cu nişte amici, la o crâşma. A plecat singur spre locuinţă, însă în curte s-a prăbuşit în zăpadă şi nu s-a mai putut ridica. Un alt bărbat, din Arad, a fost găsit îngheţat în zona unor blocuri ANL, iar o femeie din Alba a murit după ce a intrat în şoc hipotermic. Bătrâna s-a stins câteva ore mai târziu, la spital. Tot noaptea trecută, un bărbat din Caraş Severin a fost găsit îngheţat în pădurea din preajma localităţii Secu.