Furtunile de zăpadă care se îndreaptă spre România au făcut deja ravagii în Germania, Austria, Cehia şi Polonia

DISTRIBUIȚI

Furtunile de zăpadă care se îndreaptă spre România au făcut deja ravagii în Germania, Austria, Cehia şi Polonia. În zonele muntoase din centrul Europei vântul a avut forţa unui uragan, iar transporturile şi alimentarea cu curent electric au fost perturbate serios.

Furtuna Axel a adus în centrul Europei cantităţi însemnate de zăpadă şi viscol foarte puternic. Temperaturile foarte scăzute au făcut ca şoselel din ţări precum Austria sau Polonia să fie acoperite de un strat de polei peste care s-a aşternut ninsoarea. Accidentele nu au întârziat să apară, în ciuda intervenţiei continue a utilajelor de deszăpezire şi a drumarilor. În Polonia, un microbuz s-a răsturnat pe marginea drumului, ceea ce a dus la blocarea circulaţiei  Tot aici aproape 16000 de locuinţe au rămas în beznă din cauza viscolului care a rupt firele de alimentare cu electricitate. Porturile au fost închise din cauza valurilor uriaşe şi a vântului care a suflat cu o putere nimicitoare . 

Şi în Austria, cantităţile însemnate de zăpadă au forţat autorităţile să dispună închiderea unei autostrăzi pe care mai multe tiruri şi camioane au rămas blocate în nămeţi. Pe drumurile de munte, acolo unde şi vântul a suflat cu peste 150 de kilometru la oră s-a circulat foarte încet din cauza vizibilităţii reduse. Din motive de siguranţă municipalitatea a decis închiderea tuturor parcurilor din capitala Viena.

Nici Germania nu a scăpat de furia iernii.  Munţii din centrul ţării au fost răscoliţi de viscol, iar în landul Bavaria, cantităţile de zăpadă au fost însemnate. Portul Hamburg a fost închis până la trecerea furtunii, însă apa a provocat deja inundaţii. Ministerul roman al afacerilor externe i-a avertizat pe romanii care plănuiesc să călătorească în ţările afectate de ninsori că vremea nu se va îmbunătăţi nici în zilele care urmează. În plus, în orele ce vin, furtuna de zăpadă se va abate asupra unor importante regiuni din România, pentru ca în zilele următoare temperaturile să coboare până la minime de minus 23 de grade celsius.