Emoţii mari pentru Bianca Drăguşanu şi Andreea Bănică. Vedetele şi-au botezat astăzi copiii. Imaginile, aici!

DISTRIBUIȚI

Emoţii mari pentru Bianca Drăguşanu şi Andreea Bănică. Vedetele şi-au botezat astăzi copiii. Micuţa Sofia, fiica Biancăi şi a lui Victor Slav a purtat o rochiţă de prinţesă la biserică şi a fost asortată cu ţinuta mamei. Iar Andreea Bănică a ales să-şi creştineze băiatul chiar de ziua fiicei ei. Petrecerile le-au costat mii de euro pe vedete.

Ceremonia pentru botezul Sofiei Natalia, fiica Biancăi Drăguşanu s-a ţinut la biserica Adormirea Maicii Domnului din Pipera. Bianca şi-a îmbrăcat fetiţa ca pe o prinţesă. Rochia micuţei de culoare roz pal, creaţia vedetei, a fost asortată cu ţinuta ei. Iar pe cap, Sofia a purtat o fundă mare, brodată cu dantelă şi perle.

Dar micuţa Sofia va purta în total 3 rochiţe.

După creştinarea micuţei invitaţii, în jur de 100 la număr, vor petrece la un restaurant de fiţe din Herăstrău. 18.000 de euro au cheltuit în total Bianca Drăguşanu şi Victor Slav pentru botezul unicei fiice.

Dar nici Andreea Bănică nu s-a lăsat mai prejos. Vedeta şi-a creştinat cel de-al doilea copil, pe Noah Andrei la biserica Sfântul Spiridon cel Nou. Costumul pe care l-a purtat micuţul a fost comandat de la un designer străin, la fel ca şi rochia purtată de Andreea.

Petrecerea băiatului va fi una cu mult fast, într-un local elegant din Capitală, aşa cum a anunţat vedeta. Noah a fost botezat chiar în ziua în care sora lui împlineşte 8 ani. La petrecere participă în jur de 100 de invitaţi.

Atmosfera de la petrecere va fi întreţinută de o trupă dar Andreea spune că nu este exclus să cânte şi ea.