„Ei încearcă să mă ucidă”, este doar unul dintre mesajele pe care Michael Jackson le-ar fi trimis unui prieten, înainte să se stingă din viaţă. Regele muzicii pop ar fi scris de mână 13 scrisori

DISTRIBUIȚI

„Ei încearcă să mă ucidă” – acesta este doar unul dintre mesajele pe care Michael Jackson le-ar fi trimis unui prieten, la puţin timp înainte să se stingă din viaţă. Regele muzicii pop ar fi scris de mână 13 scrisori pe care le-ar fi expediat cu doar câteva săptămâni înainte de moartea sa, în 2009. Mai mulţi membri ai familiei sale, printre care şi fiica lui, Paris, dar şi Latoya, sora artistului, susţin că el ar fi fost ucis şi că moartea lui Michael nu a fost accidentală.

Afirmaţiile şocante despre existenţa scrisorilor şi despre conţinutul acestora au fost făcute de  Michael Jacobshagen, care s-a împrietenit cu superstarul pe când copilul avea 11 ani. Michael Jackson s-ar fi aflat sub o presiune imensă din partea AEG, organizatorii concertului pe care el urma să îl susţină la Londra, susţine Jacobshagen, acum în vârstă de 34 de ani.

„AEG mă presează atât de puternic… Mi-e teamă pentru viaţa mea. (…) Ei încearcă să mă omoare.”

MICHAEL JACKSON, scrisoare către Michael Jacobshagen

Artistul s-a plâns amicului său şi telefonic, printre lacrimi, despre miza enormă pe care o avea revenirea sa pe scenă.

„Michael Jackson avea o cădere nervoasă şi mi-a spus în continuu că ei o să-l ucidă.”

Michael Jacobshagen, interviu

Michael Jacobshagen a declarat, pentru emisiunea Sunday Night, că a decis să vorbească abia acum despre scrisorile primite de la Jackson şi despre starea lui psihică de atunci, ca să o susţină pe fiica superstarului. Paris, în vârstă de 19 ani, susţine că tatăl ei a fost omorât. Interviul complet cu mărturiile lui Jacobshagen va fi publicat luna viitoare, odată cu împlinirea a opt ani de la moartea cântăreţului.

Cauza oficială a decesului lui Michael Jackson a fost o supradoză dintr-un sedativ extrem de puternic. Artistul îl lua de aproximativ de zece ani, pentru că suferea de insomnie. Conrad Murray, medicul lui Jackson, a fost găsit vinovat de ucidere din culpă pentru că i-a administrat o doză prea mare lui Michael, doză care s-a dovedit a fi letală. Doctorul a primit patru ani de închisoare, dar a fost eliberat condiţionat cu doi ani mai devreme.