Desfăşurare de forţe impresionantă în Hunedoara, după ce o maşină, în care erau capitivi o mamă şi cei doi copii ai săi, s-a răsturnat într-o râpă de peste 10 metri

DISTRIBUIȚI

Desfăşurare de forţe impresionantă în Hunedoara, după ce o maşină, în care erau capitivi o mamă şi cei doi copii ai săi, s-a răsturnat într-o râpă de peste 10 metri. Autoturismul a rămas blocat pe capotă, iar intervenţia a fost foarte dificilă. Din fericire, pompierii i-au scos teferi pe toţi. Fuseseră salvaţi de centurile de siguranţă.

Accidentul s-a produs pe şoseaua care face legătura între Deva şi un complex de agrement din apropiere. Mama îşi luase cei doi copii, unul de şase luni, celălalt de 14 ani, la o plimbare.

Claxonul a rămas blocat în momentul impactului, aşa că un localnic aflat în zonă a auzit alarma şi a sunat la 112.

Pentru că nimeni nu a fost rănit, poliţiştii au sancţionat şoferiţa doar contravenţional.