Departe de lume, în Vrancea arhaică, sărbătoarea Învierii Domnului şi-a păstrat cu sfinţenie fiecare obicei. Tinerii fac întocmai cum au învăţat de la bătrânii satului

DISTRIBUIȚI

Departe de lume, în Vrancea arhaică, sărbătoarea Învierii Domnului şi-a păstrat cu sfinţenie fiecare obicei. Locanicii ţin şi astăzi tradiţiile pe care le respectau strămoşii lor. Tinerii fac întocmai cum au învăţat de la bătrânii satului. După ce au luat lumina sfântă de la biserica din sat, localnicii au petrecut prima zi de Paşte, în jurul mesei, alături de cei dragi, veniţi de peste hotare.

În satul vrâncean Lepşa, prima zi de Paşte se petrece în familie. Bunica Aneta a aşteptat tot anul această zi, pentru că este momentul ca întreaga casă să se umple de nepoţi. Dis de dimineaţă, bătrâna a umplut coşul cu ouă, cozonac şi drob de miel dupa şi a mers la biserică, ca să binecuvânteze bucatele.

Imediat ce revine acasă, bunica Aneta umple o cană mare, din lut, cu apă neîncepută, din fântână, în care pune un ou roşu, flori şi un ban de argint. Se spune că toţi cei care se spală cu apa din cană pe faţă vor fi roşii în obraji şi sănătoşi întreg anul.

Nimeni nu se înfruptă din bucate până nu ciocneşte câte un ou. Tradiţia spune că primul care ciocneşte este cel mai vârstnic bărbat de la masă. În plus, se spune că membrii familiei care respectă obiceiul, vechi de sute de ani, se vor vedea şi pe lumea cealaltă.

Bucuria îi inundă sufletul şi străbunicii Măriuţa. A aşteptat tot anul să-şi revadă nepoata plecată la studii în străinătate, iar astăzi, a avut-o pe Eliza lângă ea, la masa de Paşte.