Dacă e weekend, avem parte de mişcare, sănătate şi pasiune. Toate acestea la Festivalul Natţional de Dans. Timp de doua zile, acordurile melodiilor vor însoţi aproape toate stilurile de dans. De la începători şi până la profesionişti, peste 400 de copii s-au înscris în competiţie

DISTRIBUIȚI

Dacă e weekend, avem parte de mişcare, sănătate şi pasiune. Toate acestea la Festivalul Natţional de Dans. Timp de doua zile, acordurile melodiilor vor însoţi aproape toate stilurile de dans. De la începători şi până la profesionişti, peste 400 de copii s-au înscris în competiţie. Startul festivalului s-a dat cu câteva tehnici de balet, graţia şi eleganţa fiind pe ordinea de zi.

Zeci de domnişoare şi-au etalat mândre tuturile şi au păşit cu graţie pe ringul de dans. Printre ele am zărit-o şi pe Adriana. Face balet de mai bine de 4 ani.

Se antrenează aproape zilnic, dar nu neglijează şcoala. A participat la o mulţime de competiţii şi are zeci

Să fii părinte de artist nu este deloc uşor, mai ales că baletul este totuşi un sport costisitor.

Claudia a încercat şi alte stiluri de dans, dar tot la balet s-a întors.

Chiar dacă nu toate fetiţele se visează balerine profesioniste, această artă le căleşte fizic şi moral.

Baletul a fost doar unul dintre stilurile de dans abordate în cadrul festivalului, pe lângă folclor naţional şi internaţional, improvizaţie, dar şi gimnastică. Pe parcursul weekendului, 400 de rineri, cu vârste de la 3 la 18 ani, vor încinge ringul de dans.

Competiţia continuă şi mâine. Toţi participanţii vor fi recompensaţi pentru efortul depus şi vor primi medalii, cupe şi diplome.