Dacă astăzi ar avea loc un dezastru naţional, spitalele nu ar putea să asigure necesarul de sânge. Deficitul de donatori rămâne încă o problemă cu care se confruntă ţara noastră

DISTRIBUIȚI

Dacă astăzi ar avea loc un dezastru naţional care să afecteze mii de persoane, spitalele nu ar putea să asigure necesarul de sânge pentru a le salva viaţa. Deficitul de donatori de sânge rămâne încă o problemă cu care se confruntă ţara noastră. Doar 2 la sută din populaţie donează sânge, cu mult sub media europeană. Medicii atrag atenţia că este nevoie ca oamenii să doneze constant. O pungă de sânge înseamnă încă o zi de viaţă pentru pacienţi.

Din fericire, aceasta a fost doar o simulare a unui dezastru şi o demonstraţie de prim ajutor. O nouă tragedie s-ar putea întâmpla oricând şi atunci viaţa a zeci, sute sau poate chiar mii de persoane ar depinde de existenţa stocului de sânge din spitale. Numai că, în România, situaţia nu este prea bună din acest punct de vedere.

Pacienţii cu talasemie majoră se numără printre cei care au des nevoie de sânge.

Românii nu au înţeles încă importanţa constituirii de rezerve de sânge pentru situaţii de urgenţă. Pentru a putea face faţă cererilor din spitale, ar trebui ca cel puţin 400 de români să doneze în fiecare zi. Din păcate, abia jumătate fac acest lucru.

De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, autorităţile au tras un semnal de alarmă pentru populaţie să treacă mai des pragul Centrelor de Transfuzie Sanguină. Ziua a fost sărbătorită prin donare. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a fost şi el prezent.

Zeci de pompieri şi voluntari ISU au oferit şi ei o şansă la viaţă.

Cadrele medicale spun că este nevoie de mulţi donatori în acest timp pentru că va urma o perioadă critică.

De sânge are nevoie unul din zece pacienţi care ajung în spitalele din România. Dacă vreţi să ajutaţi şi dumneavoastră, trebuie să fiţi sănătos, să aveţi între 18 şi 60 de ani, peste 50 de kilograme şi puls regulat. Nu trebuie să fi suferit vreo intervenţie chirurgicală în ultimele şase luni.