Cu toţii am gustat din delicioşii mucenici moldoveneşti, pufoşi dulci şi cu multă nucă. Reporterii Prima TV au stat alături de gospodinele din Moldova şi au aflat secretul acestor delicii. Aluatul este asemănător cu cel al cozonacului şi, imediat ce sunt scoşi din cuptor, se ung cu miere şi se presară cu nucă

DISTRIBUIȚI

Cu toţii am gustat din delicioşii mucenici moldoveneşti, pufoşi dulci şi cu multă nucă. Reporterii Prima TV au stat alături de gospodinele din Moldova şi au aflat secretul acestor delicii. Aluatul este asemănător cu cel al cozonacului şi, imediat ce sunt scoşi din cuptor, se ung cu miere şi se presară cu nucă.

În satul vrâncean Broşteni a fost zarvă mare. Dis de dimineata s-au pregătit făina, drojdia, mirodeniile şi nuca…aşa cum se face în aceste locuri de sute de ani. Cristina Păun şi-a învăţat fiica…cum se prepară mucenicii.

Alături de mucenicii în forma cifrei opt, gospodinele fac din acelaşi aluat şi figurine pentru copii.

Atunci când sunt pregătiţi de copt, tava cu mucenici se bagă în cuptorul potrivit de fierbinte. Între timp, fetele pregătesc miezul de nucă pe care-l mărunţesc cu zdrobitorul cioplin în lemn, vechi şi el de peste 100 de ani. Cât timp cele mici curăţă nucile…Iustina le încântă cu vocea ei.

Când sunt gata, mucenicii sunt unşi cu un sirop făcut din miere de albine, apoi presăraţi cu multă nucă…după care sunt daţi de pomană.

Din bătrâni se spune că în aceaste zile se prind cu uşurinţă vrăjile şi farmecele de case şi oameni, iar că… mierea scoasă din stupi capată puteri vindecătoare.