Credincioşii catolici au înălţat rugi fierbinţi către ceruri, de Duminica Floriilor. De la Vatican, Papa Francisc ne-a transmis să fim alături de semenii noştri în fiecare zi

DISTRIBUIȚI

Şi credincioşii catolici au înălţat rugi fierbinţi către ceruri, de Duminica Floriilor. De la Vatican, după ce-a sfinţit ramurile de palmier şi de măslin, Papa Francisc ne-a transmis să fim alături de semenii noştri în fiecare zi şi să nu-l contemplăm pe Isus numai la biserică şi de sărbători.

Sute de copii, tineri şi bătrâni au participat la procesiunea romano-catolică de Florii. Oamenii au plecat în marş de la Biserica Franceză şi în cele din urmă au ajuns la Catedrala Sfântul Iosif.

Cu astfel de gânduri au participat credincioşii la procesiune. Pe tot traseul, au ţinut în mână flori şi crenguţe de salcie. Unii dintre cei prezenţi la procesiune au ţinut să le transmită un mesaj celor care astăzi îşi sărbătoresc ziua de nume.

Şi la Vatican, credincioşii catolici au participat la slujba de Florii oficiată de suveranul pontif. Papa Francisc a ţinut să le reamintească tuturor jertfa lui Isus Cristos, dar şi suferinţele prin care trec în fiecare zi semeni de-ai noştri .