Copilul salvat din puţ şi-a revenit miraculos. Micuţul a plecat acasă cu tatăl lui

DISTRIBUIȚI

Copilul salvat din puţul adânc de 24 de metri şi-a revenit miraculos. Fiecare clipă a fost preţioasă pentru Dănuţ, care a luptat cu toată puterea lui să trăiască, deşi nu are nici doi ani de zile. După două săptămâni în care a fost internat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, micuţul a putut pleca acasă cu tatăl lui. Doar o minune a făcut ca el să mai rămână în viaţă după ce a stat mai bine de zece ore în fântână.

Sunt veştile care au bucurat pe toată lumea. Dănuţ se simte acum mult mai bine. Copilaşul a fost externat din spital şi s-a reîntors acasă. Cu toate că în seara în care a fost adus cu salvarea în Bucureşti, medicii erau rezervaţi în şansele lui de supravieţuire.

Medicii au vorbit despre acest caz ca despre o minune. Dănuţ va mai urma timp de o săptămână un tratament antiinflamator, în rest nu a suferit nicio complicaţie. Însă, doar vârsta fragedă l-ar putea ajuta să nu rămână cu sechele după acest incident.

În noaptea de 25 aprilie, copilaşul a ajuns în stare gravă la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală. A stat pe jumătate în apa rece, peste 10 ore. A intrat în stop cardio respirator, dar medicii au reuşit să îl stabilizeze la timp. 48 de ore a fost ventilat mecanic, pe secţia de Terapie Intensivă. Medicii i-au administrat antibiotice pentru că risca o infecţie pulmonară, care îi putea fi fatală, din cauza microbilor pe care i-a înghiţit în fântână. Dănuţ a fost puternic şi a reuşit să scape din acel coşmar.

A stat captiv într-o fântână adâncă de 24 de metri, cu un diametru de doar 30 de centimetri. Întreaga misiune de salvare a fost una dramatică. Părinţii şi salvatorii au stat mereu cu sufletul la gură.

Dănuţ a mers acum acasă, împreună cu tatăl lui. L-au aşteptat sora lui mai mare şi mama care urmează să nască.