Copilul de cinci ani care a fost fotografiat în Afghanistan purtând o pungă de plastic care imita tricoul lui Lionel Messi, și-a cunoscut idolul. Cum a decurs întâlnirea?

DISTRIBUIȚI

Lionel Messi şi-a cunoscut în sfârşit cel mai înfocat şi mai mic fan al său. Este vorba despre Murtaza Ahmadi, copilul în vârstă de cinci ani care, la începutul anului, a fost fotografiat în Afghanistan purtând o pungă de plastic care imita tricoul jucătorului argentinian.  Imaginea a făcut înconjurul internetului, iar Murtaza, ai cărui părinţi nu aveau bani să îi cumpere un tricou original, a primit acum câteva luni unul adevărat, cu semnătura lui Messi. Vizibil emoţionat şi foarte fericit, băiatul şi-a cunoscut în carne şi oase fotbalistul preferat, tocmai în Qatar. Întâlnirea emoţionantă a avut loc înaintea unui meci dintre FC Barcelona şi echipa saudită Al Ahli. Copilul a fost invitat pe gazon, unde s-a fotografiat alături de întreaga echipă la care activează Messi. Pentru că nu voia cu niciun chip să părăsească terenul, băiatul a fost luat în braţe de un antrenor zâmbitor şi dus pe margine.