Copiii sub 3 ani, scutiți de la întreținere. Vestea vine după ce proiectul de lege fusese adoptat în Parlament, pe 21 martie

DISTRIBUIȚI

Veste bună pentru părinţii care au copii mici şi locuiesc la bloc. Micuţii sub trei ani vor fi scutiţi de la plata întreţinerii. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat astăzi decretul de promulgare a legii care scuteşte de la cheltuielile de întreţinere copii cu vârste de până la trei ani. Vestea vine după ce proiectul de lege fusese adoptat în Parlament pe 21 martie. Potrivit textului de lege, copii pot fi scutiţi de la calculul cheltuielilor de întreţinere şi cheltuielile asociaţiei de proprietari. Iniţiativa acestei legi a aparţinut senatorului PNL Dragoş Luchian.