Constanţa s-a transformat aseară într-o imensă scenă de treatru stradal. Arlechini, balerine gigant şi animale uriaşe care au venit tocmai din Italia, Olanda şi Slovacia, au umplut oraşul

DISTRIBUIȚI

Constanţa s-a transformat aseară într-o imensă scenă de treatru stradal. Arlechini, balerine gigant şi animale uriaşe care au venit tocmai din Italia, Olanda şi Slovacia au umplut oraşul, iar pe plajă s-a predat o adevarată lecţie de istorie pe viu. La doar câţiva paşi de mare, s-a jucat piesa „Exilul lui Ovidiu la Pontul Eu-xin”, cu o distribuţie de excepţie din care au făcut parte Maia Morgenstern, Claudiu Bleonţ şi Flavius Crişan.

Prima ediţie a festivalului de artă stradală Amare Street Fest a adus la Constanţa un spectaculos alai de dansatori, aruncători de steaguri, satiri şi nimfe, arlechini, toboşari şi animale fantastice. Personajele de basm, dansul, acrobaţia şi muzica de stradă au fermecat tot publicul.

Desigur, copiii au fost cei mai încântaţi, aşa că artiştii au interacţionat cu ei pe tot parcursul paradei.

Totuşi, personajelor şi mai ales artiştilor care le-au întruchipat le-a fost destul să îşi ducă misiunea la capăt.

Festivalul Amare Street Fest se încheie în această seară.

Iar pe plajă, personaje desprinse parcă din antichitate au dat viaţă bătrânei cetăţi a Tomisului. În centrul atenţiei a fost figura emblematica a poetului Ovidius, interpretat de actorul Claudiu Bleonţ. Iar soţia sa, Flavia, a fost nimeni alta decat Maia Morgenstern.

Spectacolul a fost realizat după un scenariu original, documentat istoric, cu costume şi arme specifice perioadei antice.

Spectacolul istoric „Exilul lui Ovidius la Pontul Euxin” a fost de fapt un film LIVE în care spectatorii au trăit cu emoţie momentele de luptă şi au simţit adrenalina în scenele dramatice.