Conferinţă ONU, simulată de elevii români. Tinerii s-au ocupat de problemele dintr-o anumită ţară şi au dezbătut teme ca terorismul, violenţa domestică sau integrarea imigranţilor

DISTRIBUIȚI

Conferinţă ONU, simulată de elevii români. Tinerii s-au ocupat de problemele dintr-o anumită ţară şi au dezbătut teme ca terorismul, violenţa domestică sau integrarea imigranţilor.  Elevii au avut ocazia să fie delegaţi, ambasadori sau secretari generali şi au respectat întocmai procedurile ONU. La dezbatere au participat liceeni şi din alte ţări.

Tema acestui grup de lucru a fost legată de drepturile tinerilor din minorităţile LGBT. Elevii au reprezentat fiecare câte o ţară şi au venit cu propuneri pentru îmbunătăţirea acestei situaţii. Deşi vorbim doar despre nişte simulări, tinerii au respectat întocmai regulile unei conferinţe ONU.

Temele abordate au fost de actualitate, însă deloc uşoare.

Pentru ca totul să se desfăşoare ca la carte, arbitru are şi el un rol esenţial în moderarea dezbaterii.

La final, delegaţii se adună cu toţii într-o sală şi redactează soluţiile găsite pentru problemele abordate.

Partea cea mai bună este că elevii pot îmbina utilul cu plăcutul.

Anul acesta, elevii au avut de ales între 9 grupuri de lucru şi au reprezentat 30 de ţări. Conferinţa Model United Nations de la Bucureşti, desfăşurată la „Colegiul Naţional Mihai Viteazul”, a ajuns la a şasea ediţie.