Codul galben de vânt puternic a expirat, dar problemele create de viscol rămân, în continuare! Autostrada Soarelui, de la Bucureşti la Constanţa, este închisă, la fel şi 13 drumuri naţionale şi 34 judeţene din sud şi sud-es

DISTRIBUIȚI

Codul galben de vânt puternic a expirat, dar problemele create de viscol rămân, în continuare! Autostrada Soarelui, de la Bucureşti la Constanţa, este închisă, la fel şi 13 drumuri naţionale şi 34 judeţene din sud şi sud-est. Poliţiştii îi sfătuiesc pe toţi şoferii să nu pornească la drum dacă nu este neapărat necesar şi să respecte toate indicaţiile agenţilor aflaţi pe traseu. Cel mai rău pare să fie la Constanţa, unde vântul creează cele mai mari blocaje.

Nu a mai nins la fel ca săptămâna trecută, dar chiar şi aşa, pe Drumul Naţional 22 Constanţa -Tulcea mai multe maşini au fost oprite de autorităţi. Oamenii care au ajuns în zonă şi au vrut sa înainteze au fost întorşi din drum, deşi unii dintre ei mai aveau de parcurs doar câţiva kilometri până acasă. Decizia i-a scos din sărite.

Răbdarea şoferilor a atins cote maxime atunci când pe senul de venire dinspre Tulcea către Constanta au început să apara câteva maşini.

Probleme au fost şi în localitatea Mihai Viteazu. Maşinile care veneau de la Tulcea cu destinaţia Constanţa nu au fost lăsate să treacă până la intervenţia preşedintelui consiliului Judeţean, ajuns întâmplător în zonă.

Şi pe drumul care leagă localitatea Săcele de Sinoe au fost probleme, iar acolo a fost nevoie de intervenţia unui utilaj pentru ca salvarea să ajungă la o gravidă. Aflată în luna a 8-a de sarcină, aceasta a preferat să meargă din timp la spital, ca sa evite complicaţiile.

Alte patru persoane, printre care şi un copil de 5 luni, au fost luate cu o şenilată din localităţile Alimanu şi Dunăreni şi duse într-un adăpost amenajat. Din cauza vântului puternic, traficul fluvial este restricţionat pe Dunăre, iar toate porturile de la Marea Neagră sunt închise.