Circulaţia feroviară a fost paralizată întreaga dimineaţă. Oamenii au aşteptat ore în şir, blocaţi în trenurile care se îndreptau spre Bucureşti

DISTRIBUIȚI

Circulaţia feroviară a fost paralizată întreaga dimineaţă. Oamenii au aşteptat ore în şir, blocaţi în trenurile care se îndreptau spre Bucureşti. Călătorii care veneau de la Urziceni au îndurat peste cinci ore de întârziere, iar cei care veneau de la Buzău au aşteptat mai mult de patru ore închişi în vagoane, din cauza unei defecţiuni la sistemul de alimentare cu energie electrică.

Se întâmplă în trenurile din România Europeană a anului 2017. Zeci de vagoane cu destinaţia Gara de Nord Bucureşti au fost blocate ore în şir între staţii. Oamenii au aşteptat neputincioşi în vagoane, în timp ce atmosfera devenea tot mai tensionată.

Tabela de sosiri a indicat întârzieri la toate rutele care aveau destinaţia Bucureşti, iar cele mai mari probleme s-au înregistrat la trenurile care veneau dinspre Braşov, Ploieşti Sud, Galaţi, Buzău şi Slobozia: acestea au întârziat mai bine de două ore. Reprezentanţii CFR spun însă că instituţia nu este de vină pentru coşmarul de pe şine.

,,Echipele feroviare intervin la această oră pe segmentul de cale ferată Chitila – Buftea – Periş pentru remedierea unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului. Deranjamentul a fost produs din cauza unor lucrări desfăşurate de furnizorul de energie electrică local”.

se arată în comunicatul CFR. Călătorii, însă, au auzit altceva.

Nu mai puţin de 250 de lei a scos din buzunar acest domn pentru cursa Ploieşti – Bucureşti făcută cu taxiul. De recuperat banii… nici nu poate fi vorba.

Nici la plecări situaţia nu a fost mai roz. Trenul care trebuia să plece spre Constanţa a avut o întârziere de 120 de minute. Acest turist din Noua Zeelandă a simţit-o pe pielea lui, mai ales că tabela de plecări indica o întârziere de… W.O. minute.

În dreptul unor trenuri, reprezentanţii CFR au uitat să treacă minutele de întârziere, aşa că oamenii au stat pe peron fără să ştie ce-i aşteaptă.

Iniţial, staţiile afectate au fost Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti, însă, deşi sistemul a fost reparat, circulaţia a fost reluată cu greu, întrucât existau foarte multe trenuri blocate. Aşa se face că nici după cinci ore de la remedierea problemei, tabela de întârzieri nu era… curată.