Cei care au vrut să se răsfeţe în piscină zilele acestea, au mers până la Băile Felix, în Bihor! Acolo, apele termale din bazinele descoperite sunt atât de calde, încât orice temperatură negativă este practic anulată. Şi, deşi pare o nebunie, foarte mulţi iubitori de adrenalină au sfidat gerul, s-au bălăcit în apa aburindă, apoi s-au tăvălit prin zăpada încă afânată căzută în ultimele zile

DISTRIBUIȚI

Cei care au vrut să se răsfeţe în piscină zilele acestea, au mers până la Băile Felix, în Bihor! Acolo, apele termale din bazinele descoperite sunt atât de calde, încât orice temperatură negativă este practic anulată. Şi, deşi pare o nebunie, foarte mulţi iubitori de adrenalină au sfidat gerul, s-au bălăcit în apa aburindă, apoi s-au tăvălit prin zăpada încă afânată căzută în ultimele zile.

La Băile Felix este cea mai renumită şi mai mare statiune balneoclimaterică din România, fiind cunoscută şi pe plan internaţional, pentru că foarte mulţi străini vin aici pentru tratamente sau pur şi simplu pentru relaxare. Situată la 8 km de Oradea, staţiunea are o mulţime de ştranduri cu piscine atât acoperite cât şi în aer liber. Acestea din urmă sunt, culmea, cele mai cătate în această perioadă geroasă.

Diferenţa uriaşă de temperatură, de la minus 13 grade la plus 40, le dă turiştilor o senzaţie indescriptibilă. Iar când intructorii predau şi câteva mişcări de aquagym, totul se transformă într-o veselie generală.

Un bilet de intrare la bazinele termale variază de la 25 la 100 lei. În plus, complexul hotelier oferă şi pachete cu preţuri cuprinse între 300 de lei şi 1000 de lei,în funcţie de numprul de nopţi de cazare.