Ce n-au reuşit vânătorii într-o lună, a făcut-o un şofer în câteva secunde. 33 de porci mistreţi care terorizau localnicii dintr-o comună din judeţul Gorj au fost seceraţi pe drum

DISTRIBUIȚI

Ce n-au reuşit vânătorii într-o lună, a făcut-o un şofer în câteva secunde! 33 de porci mistreţi care terorizau localnicii dintr-o comună din judeţul Gorj au fost seceraţi pe drum. Bărbatul se întorcea din Italia şi la doar câţiva kilometri de casă a izbit în plin animalele care, spune el, i-au ieşit în cale. Coincidenţă sau nu, în această perioadă, sătenii voiau cu disperare să scape de săl-băticiunile care le dis-trugeau recoltele.

Nu sunt trofeele unei partide de vânătoare, deşi imaginile aşa arată. Cel mai înverşunat vânător ar fi invidios pe o astfel de captură. Performanţa de a ucide 33 de porci mistreţi în doar câteva secunde aparţine unui şofer întors din Italia. Mai avea doar câţiva kilometri până când ajungea acasă, iar turma de porci mistreţi i-a ieşit în drum. N-a mai putut evita impactul, spune bărbatul.

Curios este faptul că mistreţii au fost seceraţi chiar într-o perioadă în care localnicii se plângeau că animalele le distrug culturile. Nici vânătorilor nu le-a venit să creadă că o tamponare poate curma atâtea vieţi, mai ales că ei încearcă de mai bine de o lună să reducă numărul de mistreţi.

Vestea i-a bucurat însă peste măsură pe localnici.

Porcii au fost ridicaţi şi vor fi duşi la fondul de vânătoare. Şoferul a scăpat doar cu câteva zgârieturi, iar maşina, care a fost avariată serios, va fi reparată cu ajutorul asigurării Casco. Rămâne de văzut dacă firma de asigurări va da în judecată Fondul De Vânătoare pentru a recupera pagubele.