Bugetul refăcut pentru 2017 va fi aprobat vineri de Guvern. Varianta iniţială a proiectului nu a fost tocmai pe placul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea

DISTRIBUIȚI

Bugetul refăcut pentru 2017 va fi aprobat vineri de Guvern şi tot atunci va fi depus la Parlament. Varianta iniţială a proiectului nu a fost tocmai pe placul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea şi nici a premierului Sorin Grindeanu aşa că a fost refăcut după o discuţie amplă la sediul social democraţilor.

Proiectul bugetului pentru acest an a fost refăcut după ce mai mulţi miniştri, în frunte cu premierul Sorin Grindeanu, au ajuns la sediul PSD pentru o discuţie amplă cu preşedintele social-democraţilor, pe această temă. Liviu Dragnea a spus că rediscutarea bugetului pe 2017 era necesară pentru că forma iniţială dezavantaja finanţarea unor proiecte prevăzute în programul de guvernare.

Aşa că modificările au fost făcute.

Premierul Sorin Grindeanu anunţase iniţial că îşi doreşte să trimită în Parlament bugetul de stat, cel târziu până pe 25 ianuarie.