Barcelona este paralizată! Locuitorii s-au răzbunat după acţiunile violente ale poliţiştilor din timpul referendumului lor pentru independenţă şi au blocat tot

DISTRIBUIȚI

Barcelona este paralizată! Locuitorii s-au răzbunat după acţiunile violente ale poliţiştilor din timpul referendumului lor pentru independenţă şi au blocat tot. Traficul auto a fost perturbat, după ce mai multe străzi au fost închise, nu se mai circulă cu metroul, iar obiective turistice importante, precum Sagrada Familia au fost închise din cauza manifestanţilor.

Mii de oameni au ieşit pe străzile din Barcelona, în semn de protest faţă de acţiunile violente ale poliţiei, cu acceptul guvernului de la Madrid, din timpul referendumului pentru independenţă. Mai multe magazine au fost închise, iar cele care nu trăseseră obloanele au făcut-o, după ce manifestanţii s-au postat în faţa lor.

De asemenea, mai multe şcoli, universităţi şi servicii medicale, au pus lacătele pe uşi într-o grevă generală organizată de sindicatele catalane. Traficul rutier, transportul public şi activitatea mai multor obiective turistice au fost de asemenea perturbate.

Oamenii sunt nemulţumiţi că referendumul nu este recunoscut, dar şi că aproape 900 de persoane au fost rănite, după ce au vrut să-şi exercite dreptul de a vota.

Şi în restul regiunii Catalonia a fost haos. 24 de baraje rutiere, care au fost create, au provocat ambuteiaje serioase. Duminică, poliţia naţională a încercat să împiedice desfăşurarea procesului de votare folosind gloanţe de cauciuc şi călcând pur şi simplu în picioare mai multe persoane, într-un referendum declarat ilegal de Guvernul de la Madrid, dar şi de Comisia Europeană.

Peste 2 milioane 200 de mii de oameni au votat, în pofida violenţelor. Guverul catalan a anunţat că 90 la sută dintre cei care şi-au exprimat părerea s-au pronunţat în favoarea independenţei. Totuşi, prezenţa la urne a fost de 42 de procente, ceea ce ar putea să slăbească poziţia preşedintelui regiunii, Carles Puigdemont.