Audieri fulger şi promisiuni pompoase ne-au fost livrate astăzi din Parlamentul României. Miniştrii propuşi de Liviu Dragnea au fost testaţi în comisiile de specialitate pe repede înainte

DISTRIBUIȚI

Audieri fulger şi promisiuni pompoase. Asta ne-a fost livrat astăzi din Parlamentul României. Miniştrii propuşi de Liviu Dragnea au fost testaţi în comisiile de specialitate pe repede înainte. Deşi mulţi nu au răspuns la întrebări sau au răspuns incorect au primit aviz favorabil. Cu toţii, însă, în frunte cu premierul desemnat Sorin Grindeanu, promit lapte şi miere poporului român: impozite zero, medicamente comepensate în proporţie de sută la sută, salarii de mii de euro şi multe altele.

În numai şapte ore, miniştrii propuşi de şeful social-democraţilor au demonstrat că sunt pregătiţi să conducă ministerele pentru care au fost desemnaţi. Teoretic. Practic, fie au ocolit anumite întrebări, fie nu au răspuns, ba chiar au arătat că nu cunosc domeniul pe care vor să-l gestioneze.

Audierile în comisiile de specialitate nu au durat mai mult de patruzeci de minute. În unele cazuri, miniştrii propuşi au avut la dispoziţie numai cinci minute să prezinte planurile pe care le au pentru următorii patru ani.

Fără informaţii şi cifre concrete, premierul desemnat, Sorin Grindeanu, spune că echipa sa va schimba în bine societatea românească.

Acesta a mai promis că vor exista medicamente compensate în proporţie de sută la sută pentru anumite afecţiuni, salarii de 3.600 de euro pentru medici, spitale noi şi impozite zero. De altfel, mâine, în Parlament, membrii PSD vor să modifice Codul Fiscal, astfel încât bătrânii care au pensii sub 2.000 de lei să nu mai plătească impozit pe venit şi nici contribuţia la sănătate.

În paralel, actualii oameni din conducerea Ministerului Muncii atrag atenţia: În ianuarie 2017 sunt înregistrate 1.286.149 de persoane cu pensii sub 2.000 de lei, iar valoarea lunară a impozitului plătit de aceste persoane este de 62.173.206 lei. Cum şi când va fi acoperită această gaură, nu se ştie. Nici premierul desemnat, nici Liviu Dragnea nu au explicat.

În discursul susţinut în şedinţa de plen din Parlament, Sorin Grindeanu a precizat că prima variantă propusă de Dragnea pentru funcţia de premier era excelentă. Şi, deasemenea, întâi de toate, Grindeanu i-a mulţumit preşedintelui PSD pentru desemnare.

Prima şedinţă a noului Guvern va avea loc chiar în această seară.