Are numai trei ani, dar se luptă cu o boală cruntă: cancerul! Ca să poată duce o viaţă normală, Mădălin are nevoie de un tratament care costă 60.000 de euro

DISTRIBUIȚI

Sărbătorile de Paşte pentru el sunt tragice şi dureroase. Are numai trei ani, dar se luptă cu o boală cruntă: CANCERUL! Boala i-a atrofiat muşchii. Nu merge şi oboseşte când mănâncă. Vorbim despre un băieţel pe nume Mădălin. Ca să poată duce o viaţă normală, micuţul are nevoie de un tratament care costă şaizeci de mii de euro. Şi pentru că situaţia financiară a părinţilor săi este una critică, băiatul ne cere ajutorul!

În urmă cu nouă luni, Mădălin a ajuns la spitalul de urgenţă din Pucioasa cu febră şi frisoane. Medicii de acolo l-au trimis în Capitală, unde a fost operat la una dintre amigdale. După această intervenţie, a început coşmarul.

Drept urmare, în prezent, Mădălin şi părinţii lui se află la o clinică din Turcia. Tumora i s-a extins în aproape tot corpul: la ficat, la splină, la cap şi la coloana vertebrală. Face chimioterapie zi de zi, lucru care îl dărâmă pe micuţ şi fizic, şi psihic.

Tratamentul pe care trebuie să-l urmeze Mădălin costă 60 de mii de euro. Părinţii lui au reuşit să strângă până acum din donaţii aproximativ 40 de mii. Dar au nevoie în continuare de ajutorul nostru fiindcă situaţia lor financiară este extrem de grea. Cei doi oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locurile de muncă ca să poată avea grijă de băiat.

Mădălin are 3 ani şi şase luni. Are dreptul la o viaţă frumoasă alături de familia sa. Dacă-l puteţi ajuta pe micuţ, trimiteţi un mesaj cu textul şi donează 2 euro! Donaţiile pot fi făcute şi prin trasfer bancar la conturile afişate pe ecran sau online pe salveazăoinimă.ro