Are 8 ani şi a reuşit să intre în Cartea Recordurilor Guiness cu particularitatea ei. Vorbim despre o căţeluşă din rasa Saint-Bernard, a cărei limbă măsoară, atenţie, aproape 20 de centimetri

DISTRIBUIȚI

Are 8 ani şi a reuşit să intre în Cartea Recordurilor Guiness cu particularitatea ei. Vorbim despre o căţeluşă din rasa Saint-Bernard, a cărei limbă măsoară, atenţie, aproape 20 de centimetri. Aşa că, fiecare apariţie a ei nu trece neobservată. Priviţi!

Faceţi cunoştinţă cu Mochi Mo Rickert, o căţeluşă din rasa Saint Bernard, care trăieşte alături de familia ei în Dakota de Sud, în Statele Unite. E specială de când se ştie, iar stăpâna ei e obişnuită ca străinii să o oprească pe stradă, atunci când se află cu Mo la plimbare, pentru ca aceştia să-şi facă poze cu patrupedul. Motivul e…vizibil. Are o limbă…luuuungă!

Pe când avea 2 ani, familia Ricket a adoptat-o de la o asociaţie care salvează animale. Iar de atunci, e nedespărţită de stăpânii ei. Iar cei aproximativ 20 de centimetri de limbă au propulsat-o pe Mochi direct în Cartea Recordurilor Giuness, acolo unde ocupă locul câinelui cu cea mai lungă limbă din lume.

Lungimea limbii este, însă, destul de problematică pentru Mochi, care nu-şi poate ţine gura închisă, mănâncă cu o uşoară dificultate şi îi cauzează şi probleme de respiraţie. Însă e topită după untul de arahide şi îi place la nebunie să se tăvălească în iarbă şi să fie scărpinată pe burtică. Familia ei este fericită că Mochi, atât de specială în casă, a devenit cunoscută în lumea-ntreagă prin intermediul Cărţii Recordurilor.