Accident spectaculos seara trecută la Constanţa. Şoferul unui bolid de lux s-a urcat la volan băut şi s-a oprit cu maşina într-o farmacie

DISTRIBUIȚI

Accident spectaculos seara trecută la Constanţa. Şoferul unui bolid de lux s-a urcat la volan după ce a băut bine şi într-o intersecţie a pierdut controlul maşinii. A izbit în plin o altă maşină condusă de o tânără şi apoi s-a oprit într-o farmacie. Şoferiţa a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii s-au chinuit cu greu să-l convingă pe şofer să sufle în fiolă. Spre surprinderea oamenilor legii, aparatul a înregistrat 0,91 miligrame pe litru de alcool în aerul respirat. Apoi, la spital, şoferul băut a făcut un adevarat spectacol. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal.

Era puţin înainte de ora 22.00 când angajatele farmaciei au auzit o bubuitură puternică.

Ameţit de aburii alcoolului, şoferul a vrut să plece de la locul accidentului. Câţiva trecători l-au oprit însă la timp, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au încercat minute bune să îl determine să sufle în fiolă. Apoi, şoferul recalcitrant a fost dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge.

La spital a ajuns şi tânăra şoferiţă. Rudele acesteia au venit într-un suflet să vadă în ce stare se află fata.

După aproximativ o oră, şoferul a fost dus la audieri. La ieşirea din spital, însă, bărbatul nu a reuşit să scape de furia rudelor fetei, pe care le-a jignit.

În cele din urmă şoferul a fost audiat de oamenii legii. S-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală, distrugere şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.