Accident neobişnuit în Galaţi! Un blindat al Batalionului 300 de Infanterie Mecanizată a intrat pe trotuarul de lângă un spital şi a rupt un stâlp de iluminat public

DISTRIBUIȚI

Accident neobişnuit în Galaţi! Un blindat al Batalionului 300 de Infanterie Mecanizată a intrat pe trotuarul de lângă un spital şi a rupt un stâlp de iluminat public. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Tabul se întorcea de la o instrucţie din poligonul Smârdan, iar comandantul unităţii spune că mecanicul a încercat să evite un autoturism care i-ar fi tăiat faţa.

Cu doar câţiva metri înainte să ajugă la unitate, vehiculul blindat a făcut accident, fix în dreptul spitalului. Angajaţii au ieşit în stradă să vadă grozovia.

Militarii spun că o maşină i-ar fi tăiat faţa mecanicului şi că atunci acesta, ca să evite coliziunea, a intrat pe trotuar.

La locul accidentului a fost adusă o macara, ca să ridice stâlpul care bloca blindatul.

Circulaţia tramvaielor în zonă a fost blocată aproximativ două ore, timp în care călătorii au mers pe jos.

În urma accidentului, tabul a fost doar puţin zgâriat şi nimeni nu a fost rănit.