A fost scandal mare la adăpostul de câini de la Ovidiu, din Constanţa! Două femei care voiau să adopte nişte animale au fost ţinute la poartă şi au fost lăsate să intre abia după ce a venit inspectorul pentru Protecţia Consumatorului

DISTRIBUIȚI

A fost scandal mare la adăpostul de câini de la Ovidiu, din Constanţa! Două femei care voiau să adopte nişte animale au fost ţinute la poartă şi au fost lăsate să intre abia după ce a venit inspectorul pentru Protecţia Consumatorului. Aveau interdicţie după ce, la o vizită anterioară, filmaseră condiţiile în care sunt ţinute animalele. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional.

În adăpostul de câini de la Ovidiu filmatul este interzis. Nu prin lege, ci este o regulă nescrisă a responsabililor. E de înţeles, având în vedere condiţiile în care sunt ţinute animalele. Totuşi, una dintre iubitoarele lor a reuşit să surprindă câteva imagini şi le-a făcut publice. De atunci, nu mai are voie să treacă de gardurile de oţel.

Totuşi, femeia a mers mai departe şi a sesizat Inspectoratul pentru protecţia Consumatorului. Abia când şeful instituţiei a venit la locul indicat, administratorii adăpostului au deschis porţile.

Şeful OPC spune că, deşi există un program de lucru afişat la intrare – în timpul căruia iubitorii de animale pot vizita adăpostul şi eventual adopta animale, acesta nu este respectat. Din această cauză au fost aplicate două amenzi în valoare de câte 5000 de lei fiecare, una pentru nerespectarea programului, a doua pentru lipsa de informare.

Situaţia pare mult mai gravă de-atât. Inspectorul OPC susţine ca de activitatea de ecarisaj ar trebui să se ocupe conform legilor în vigoare fie o Fundaţie, fie o Asociaţie de Protecţie a Animalelor. Nicidecum o Societate Comercială, aşa cum se întâmplă acum. În urma controlului nu a fost gasită nicio evidenţă a vaccinarii şi deparazitării câinilor, ceea ce înseamna că firma deţinea un produs neconform.

În urma neregulilor descoperite în timpul controlului, Protecţia Consumatorului a sesizat şi Direcţia Sanitar Veterinară.