A fost prima zi de lucru a noilor miniştri din Guvernul Grindeanu. ri din Guvernul Grindeanu, după ce şi-au preluat oficial mandatul. Nu a fost o ceremonie cu fast, ci doar o vizită la ministere, pentru acomodare

DISTRIBUIȚI

A fost prima zi de lucru a noilor miniştri din Guvernul Grindeanu, după ce şi-au preluat oficial mandatul. Nu a fost o ceremonie cu fast, ci doar o vizită la ministere, pentru acomodare.

Noii miniştri ş-au stabilit prorităţi clare pentru acest mandat, fiecare pe domeniul său.

De exemplu, pentru Lia Olguţa Vasilescu, ministrul muncii, prioritatea zero este bugetul. Aeasta a declarat că este nevoie de ordonanţe de creştere a pensiilor şi salariilor şi totodată, a ţinut să dea asigurări că noul Guvern va arăta că nu va fi niciun dezastru în România.

Şi la finanţe cel mai important este finalizarea bugetului, ministrul Viorel Ştefan a declarat în acest sens, înainte să preia mandatul că are multă treabă.

În schimb, ministrul economiei, Alexandru Petrescu nu se grăbeşte şi a declarat că va începe întâi cu analiza.

Prioritare sunt şi întărirea statului de drept şi creşterea încrederii în justiţie, a declarat Florin Iordache, ministrul Justiţiei. De altfel, a precizat şi că o lege a amnistiei şi graţierii ar fi de bun augur.

Carmen Daniela Dan, ministrul afacerilor interne a fost ceva mai rezervată în declaraţii, fără alte promisiuni, a declarat că va prelua mandatul potrivit protocolului.

Grăbit să preia ştafeta, ministrul sănătăţii, Florian Bodog, nu a făcut declaraţii, ci doar ne-a spus cu zâmbetul pe buze că..a venit la muncă.