40 de bucătari s-au întrecut să facă cel mai bun paprikaş. Iar mirosurile ademenitoare au adunat aproape 4000 de de pofticioşi, toţi dornici să guste din mâncarea de cartofi cu carne. Fiecare a gătit după propria reţetă

DISTRIBUIȚI

Se caută un cazan cât mai încăpător. Se pune carne de vită, de pui, de porc sau de vânat, în funcţie de preferinţă, dar musai în cantităţi cât mai mari, şi se adaugă ceapă, usturoi, ardei, roşii, piper, sare şi multă, foarte multă boia. Toate se pun la fiert, la foc potrivit. Rezultatul? Un papricaş delicios. Aşa s-a întâmplat şi astăzi, la cea de-a noua ediţie a festivalului papricaşului de la Buziaş.
40 de bucătari s-au întrecut să facă cel mai bun paprikaş. Iar mirosurile ademenitoare au adunat aproape 4000 de de pofticioşi, toţi dornici să guste din mâncarea de cartofi cu carne. Fiecare a gătit după propria reţetă.
Au urmat câteva ore de aşteptare până când ceaunele au dat în clocot şi abia apoi s-a dat liber la masă. O porţie de papricaş de porc a costat 12 lei, de vită sau de vânat 15 lei.
Cel mai greu le-a fost însă celor din juriu.
Papricaşul a fost udat cu vin sau must, în funcţie de preferinţele fiecaruia. Dar toată lumea a ascultat aceeaşi muzică- populară bănăţeană – oferită gratuit de organizatori.