21 de persoane, printre care şi fostul director general al CFR Marfă Mihuţ Crăciun, au fost reţinute în dosarul care vizează vânzarea la fier vechi a 2.450 de vagoane casate. Întreaga noapte, zeci de angajaţi ai companiei feroviare au fost audiaţi

DISTRIBUIȚI

21 de persoane, printre care şi fostul director general al CFR Marfă Mihuţ Crăciun, au fost reţinute în dosarul care vizează vânzarea la fier vechi a 2.450 de vagoane de către CFR Marfă. Întreaga noapte, zeci de angajaţi ai companiei feroviare, dar şi reprezentanţi ai firmei REMAT din Călăraşi au fost audiaţi. Toate cele 21 de persoane urmează să fie prezentate instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi delapidare cu consecinte deosebit de grave.

Rând pe rând, angajaţi ai CFR Marfă din Bucureşti au fost aduşi la sediul DIICOT Timişoara pentru a fi audiaţi. Şi ei, dar şi reprezentanţii firmei REMAT din Călăraşi, care a cumpărat de la compania feroviară vagoanele casate, au dat explicaţii în faţa anchetatorilor. În urma audierilor, care au durat întreaga noapte, oamenii legii au emis ordonanţe de reţinere pentru 21 de persoane, printre care şi fostul director general al CFR Marfă, Mihuţ Crăciun.

Suspectii vizaţi de dosarul procurorilor DIICOT sunt bănuiţi că ar fi vândut vagoanele vechi ale companiei, la preţuri mult mai mici decât valoarea lor reală, desi multe erau construite din oţel. În total, spun anchetatorii, compania feroviară a trimis la fier vechi 2.450 de vagoane.

Prejudiciul în acest dosar a fost evaluat la peste şase milioane de euro. În urma percheziţiilor care au avut loc atât în Bucureşti, cât şi în alte nouă judeţe, la sediile companiei feroviare, consiliul de administraţie al CFR Marfă a precizat că vagoanele respective îndeplineau condiţiile de casare.

COMUNICAT DE PRESĂ CFR Marfă „Contractul de vânzare-cumpărare care face obiectul dosarului anchetat de DIICOT are ca obiect valorificarea prin vânzare a fierului vechi provenit din tăierea a 2.450 de vagoane de marfă care îndeplinesc condiţiile de casare şi care nu mai prezintă utilitate funcţională în condiţiile concrete ale activităţii proprii”, precizează reprezentanţii CFR Marfă în comunicat.

Şi reprezentanţii companiei REMAT au reacţionat în acest caz. Aceştia spun că societatea a cumpărat vagoanele casate scoase la licitaţie de CFR marfă, prin Bursa Română de Mărfuri.

 

Toate cele 21 de persoane reţinute în acest dosar urmează să fie duse la Tribunalul Timiş cu propunerea de arestare preventivă pentru constituire a unui grup infracţional organizat, fals intelectual, uz de fals şi delapidare cu consecinte deosebit de grave.